Comuna Valea Doftanei este amplasata intr-un cadru natural pitoresc, cu multe valente turistice si lipsit de surse de poluare si degradare a mediului. Campina lui Grigorescu si Hasdeu se afla la rascruce de drumuri. Din ea pleaca in directia nord o sosea ce serpuieste pe valea apei Doftana. Dupa ce Iasi in urma colinele domoale, muzeul Doftana de la Telega si cheile Brebului, valea se ingusteaza, capatand frumuseti montane desavarsite.

Inainte de intrarea in localitatea Valea Doftanei, apele raului au fost zagazuite prin constructia barajului de la Paltinu, formand un lac de acumulare ce poate fi asemuit cu ” o mica mare montana” – zona turistica de mare atractie. Comuna Valea Doftanei este situata in nordul judetului Prahova, in zona Carpatilor de Curbura, pe cursul mijlociu al raului cu acelasi nume.

Ea se afla situata in partea nordica a judetului Prahova, intre vaile Prahova si Teleajen. Relieful muntos al acestei localitati este mai accentuat catre nord, unde este limitrofa cu judetul Brasov. Acolo, spre obarsia Doftanei se inalta masive muntoase ca: Orjogoaia, Radela, Cucioaia, Zanoaga, Baiu Mare, Baiu Mic, Unghia Mare si Unghia Mica. Privit din departare, muntele Unghia Mare, cu liniile lui geometrice, seamana cu o piramida egipteana, impantata parca dinadins aici in framantatul peisaj carpatin. Tot aici se insiruie muntii Patru, Steiasa, Fundurile si o serie de “clabucete” ramificandu-se spre sud.

Cele peste 2.800 de gospodarii ale localitatii ( cca. 7.000 locuitori) sunt insirate ca o salba pe terasele in trepte de o parte si de alta a raului si afluentilor sai, pe directia de curgere nord-sud.

Este atestata documentar in prima jumatate a secolului al XVI-lea in timpul domniei lui Radu Paise ( 1535 -1545 ) cu satele Tesila si Traisteni. Prin hrisoave domnesti, acele localitati devin dependente de manastirile Margineni si Sinaia.

Cu siguranta, vechimea acestor colectivitati umane este cu mult mai mare, fapt dovedit de existenta unor urme de viata materiala si spirituala ce pot fi incadrate in societatea medievala timpurie

Istoria confirma ca in secolele XVII- XVIII, romanii din Tara Barsei si din zona Sibiului, nemaiputand suporta persecutiile autoritatilor austro-ungare au luat drumul bejeniei, trecand la sud de Carpati in Tara Romaneasca, prin pasul Predelus, stabilindu-se pe Valea Doftanei in satele Tesila si Traisteni.

Factorii de mediu au fost hotaratori in constituirea primelor asezari umane in acest spatiu. La adapostul padurilor si in apropierea apelor, oamenii si-au inaltat locuinte grupate in catune. Se ocupau cu pastoritul si munca la padure, activitati ce s-au transmis urmasilor.

PORTUL POPULAR

Portul popular, care a corespuns o indelungata vreme cerintelor uzuale, a fost folosit uneori si drept uniforma

Portul ce era cunoscut in Valea Doftanei cuprinde elemente esentiale ale costumului nostru national, caracteristic in unitatea lui, cu toate particularitatile firesti de ordin local. Pe cap, barbatul poarta caciula (tuguiata, sau “retezata”), sau palarie, in functie de anotimp. Bustul era imbracat cu o camasa alba, inchisa la gat si uneori impodobita cu broderii la guler si mansete – dar mai ales poalele cutate ce se purtau pe din afara. Pe camasa, in vreme racoroasa se imbraca o vesta: cand era tesuta de lana, se numea laibairica – iar cojocului fara maneci si incheiat pe o latura i se punea un pieptar. Peste acesta se purta un fel de sacou gros, numit zabun.

Iarna, drept palton se imbraca o haina lunga si groasa, cu gaitan si inchisa la culoare, numita gheba. In locul pantalonilor, satenii au imbracat o vreme indelungata cioarecii, de culoare alba, peste care incingeau braul, iar pe deasupra o cingatoare lata din piele, nuMita chimir. In buzunarele chimirului se purtau obiecte de uz curent, intre care amnarul, cremenea si iasca de aprins focul. De regula, satenii nu posedau intreaga gama a obiectelor de imbracaminte mentionate, ci numai strictul necesar. Opincile purtate in picioare se lucrau din piele.

Portul popular al femeilor este si el plin de originalitate ca model, croiala. Se avea in vedere utilitatea lui, dar totodata si aspectul estetic.

Pe cand fetele nemaritate obisnuiau sa umble vara cu capul descoperit, sau legate numai cu basma (“carpa”), cele casatorite isi impun restrictii. Acestea din urma isi acopereau parul cu baris, peste care se aseza basmaua. Ele poarta iia cu maneci lungi, sau nimai pana la cot, ale carei mansete si ciupagele de la umeri sunt impodobite cu “rauri” cusuti in matase neagra ( pentru cele varstnice), sau rosie (la cele tinere). Ele se incing cu un brau rosu din lana. Iarna femeile imbracau o bunda sau cojoc, impodobite la maneci, pe piept si la gat cu pielicele colorate. Mult timp, in imbracamintea femeiasca din Tesila si imprejurimi intra fota -plisata sau nu – cu alesaturi in fora dungata orizontal la poale, sau vertical. La Traisteni, fota era larga incutata de jur imprejur si cu o singura banda rosie la marginea de jos. In picioaRe, femeile purtau obiele – ciorapi – si opinci.

MUZEE

Zona Valea Doftanei a prezentat de timpuriu un anume interes etnografic si popular-artistic.Muzeele de aici tezaurizeaza valori inestimabile ale spiritualitatii oamenilor din zona.

Astfel Muzeul de Etnografie si Folclor, deschis in cadrul Caminului Cultural Traisteni, infatiseaza aspecte ale locuintei taranesti traditionale de pe Valea Doftanei pastrand obiecte de marturie a mestesugurilor si traditiilor populare din zona:vase de pamant, stergare brodate, ornamente gravate in lemn, traforate, lucrate in relief, fote, ii cu broderii alese elemente autentice ale portului popular romanesc.

Muzeul de Arte Plastice deschis in cadrul Caminului Cultural Tesila uneste peste 300 de opere de arta, multe dintre ele ale unor artisti consacrati, rodul celor XVIII editii ale Taberei Internationale de creatie

LACASE DE CULT BISERICA ” ADORMIREA MAICII DOMNULUI ” -Tesila

Sfantul lacas cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”a fost ridicat pe acesta pitoreasca vale,Valea Doftaneiintre anii 1871-1875 de catre harnicii si credinciosii acestei parohii.

Acest sfant lacas s-a construit intr-un intr-un asa scrt timp datorita unitatii si dragostei credinciosilor pentru cele sfinte precum si necesitatii unei noi biserici.In anul 1930 s-a adaugat un frumos pridvor .

Intre 1954-1955 s-a pictat interiorul bisericii de catre pictorul Constantin Calinescu in timpul pastoririi preotului Dinu Georgescu.In anul 1988 prin osteneala preotilor Miron Florin si Lamba Teodor , precum si a enoriasilor se restaureaza pictura bisericii de catre pictor Elena Vasilescu.

BISERICA ” SFIINTII VOIEVOZI ” -Traisteni

Construita in anul 1926-1942. Sfantul lacas a fost sfintit la 8 noiembrie 1942. Biserica a fost pictata de Dimitrie D. Stoica din Bucuresti , in ulei in stil bizantin.Mobilierul este de stejar masiv.In pronaosul bisericii se afla pictat fostul suveran al Romaniei Regele Mihai I . Referitor la portretul regelui Mihai in anul 1987 a fost tencuit iar cu ocazia refacerii picturi a fost decopertat si repus in valoare. Biserica Sfintii Voievozi este una dintre cele mai mari lacase de cult din zona.